Round Trop club
Contact Round Trop club
  • Avem o lume intreaga de trait


Vreau oferta
Early booking
Last minute
Oferta zilei

Circuit Maroc: Casablanca - Marrakech - Fez - Meknes - Rabat - Casablanca

Circuite Maroc / Circuit Maroc: Casablanca - Marrakech - Fez - Meknes - Rabat - Casablanca
Pret / persoana: 745 EURO (loc in camera dubla/tripla)
Supliment camera single:215 EURO

Servicii incluse:
- transport cu avionul Bucuresti - Casablanca si retur (schimbarea cursei la Istanbul) cu compania TURKISH AIRLINES;
- 8 nopti cazare cu demipensiune (mic dejun continental si cina) la hoteluri de 4*: 3 nopti Casablanca, 3 nopti Marrakech, 2 nopti Fez;
- transferuri aeroport - hotel - aeroport;
- tururile si vizitele mentionate in program;
- transport local cu autocar dotat cu aer conditionat;
- ghid local pe tot parcursul circuitului;
- insotitor roman de grup.
Nu sunt incluse in pret:
- taxele de aeroport 250 EURO/ persoana (pot suferi modificari);
- bacsisurile (se practica in Maroc): 25 EURO/ persoana, se achita la sosirea in Maroc insotitorului roman de grup;
- bauturile alcoolice sau racoritoare la mese;
- intrarile la obiectivele turistice, excursiile optionale;
- asigurarea medicala;
- asigurarea storno (polita de asigurare storno se incheie odata cu contractul de comercializare a pachetelor de servicii turistice).

Ziua 1 (22.03): BUCURESTI - CASABLANCA
Intalnire la ora 04:00 cu insotitorul de grup roman la aeroportul Otopeni pentru imbarcare pe cursa TURKISH AIRLINES cu destinatia Casablanca (schimbarea cursei la Istanbul). Sosire in Casablanca la ora 13:05, transfer si cazare la hotel Kenzi Basma 4* sau similar. Timp liber pentru odihna sau pentru a va familiariza cu orasul. Cina la restaurantul hotelului.

Ziua 2 (23.03): CASABLANCA
Dupa micul dejun vom face turul orasului Casablanca, centrul economic al Marocului alaturi de un ghid local: vom incepe turul din Piata Centrala, apoi vom traversa vechiul oras pana la Cartierul Habous, vizita souk-urilor si bazarelor, Mahakina, intram la Catedrala Notre Dame Lourdes, cornisa si cartierul de lux al orasului - Anfa Seara, Villa Mirador si Villa dar Saada, coboram si admiram Moscheea Hassan al II-lea (exterior) - una din cele mai mari realizari de gen ale lumii arabe, vedem Piata Mohamed al V-lea cu fantana, edificii administrative, Piata Natiunilor Unite. Dupa amiaza, timp liber pentru cumparaturi. Cina si cazare la hotel Kenzi Basma 4* sau similar.

Ziua 3 (24.03): CASABLANCA - MARRAKECH (250 km)
Dupa micul dejun, plecare catre Marrakech unde vom ajunge dupa aproximativ 4 ore de mers cu autocarul. Sosire la Marrakech si transfer la hotel Atlas Asni 4* sau similar. Dupa amiaza, vom face un tur panoramic cu ghid local pe parcursul caruia vom admira cele mai importante obiective turistice ale orasului Marrakech: gradina Menara, plantatie de maslini care se intinde intr-o vale gigantica, minaretul si Moscheea Koutoubia, trecem apoi pe langa moscheea El Mansour, intram in cimitirul Saadien si in Palatul Bahia, apoi ne indreptam spre Muzeul Dar Si Said si Medina. Cina la restaurantul hotelului.

Ziua 4 (25.03): MARRAKECH - ESSAOUIRA, optional
Mic dejun. Timp liber pentru cumparaturi sau relaxare la piscina hotelului. Optional, excursie la Essaouira (pe vremuri Mogador, la aproximativ 180 km de Marrakesh), statiune si port pe malul Oceanului Atlantic, un oras boem cu puternice influente culturale, aflat pe lista patrimoniului cultural UNESCO. Vom reveni in Marrahesh pentru cina si cazare la hotel Atlas Asni 4* sau similar.

Ziua 5 (26.03): MARRAKECH - OUARZAZATE (DESCHIDEREA SPRE DESERT), optional
Mic dejun. Timp liber pentru cumparaturi sau relaxare la piscina hotelului. Astazi va propunem o excursie optionala deosebita : Ouarzazate (in limba berbera "locul unde nu se aude niciun zgomot"). Vom traversa Muntii Atlas, admirand peisaje pitoresti si spectaculoase si vom intra in cultura si viata localnicilor din satele berbere. Vom strabate pasul Tiz-in-Tichka (2.260m), situat la cea mai inalta altitudine din nordul Africii. Ne continuam drumul catre Ouarzazate, situat pe un platou la 1.600 m altitudine, dincolo de care se intinde desertul Sahara. Aici vom vizita asezarile fortificate (“kasbahs”) Taourirt si Tifoultout. Daca timpul ne permite, se poate vizita Atlas Studios (taxa intrare: aproximativ 5 EURO/persoana) unde au fost turnate scene din filme precum: Razboiul Stelelor, Mumia, Isus din Nazareth, Gladiatorul, Lawrence - Printul Arabiei. Pranzul il vom servi la un restaurant local. Vom reveni in Marrahesh pentru cina si cazare la hotel Atlas Asni 4* sau similar.

Ziua 6 (27.03): MARRAKECH - BENI MELLAL - IFRANE - FEZ
Mic dejun. Plecare spre Fez. Sunt prevazute scurte opriri in Beni Mellal si Ifrane, ambele localitati fiind situate in regiunea muntilor Atlas. Sosire in Fez, cina si cazare la hotel Royal Mirage 4* sau similar.

Ziua 7 (28.03): FEZ
Dupa micul dejun vom vizita cele mai importante repere turistice ale orasului Fez, centru religios si spiritual al Marocului si unul dintre cele mai vechi dintre orasele Islamului. Vom vizita Medina Fez el Bali unde sa afla Moscheea Quarouiyen - cea mai veche universitate a islamului; scoala coranica Attarine Medersa cu superbe decoratiuni pe care o admiram din exterior, obiectivul fiind temporar inchis, Piata si fantana Nejjarine, care si-a primit numele de la tamplarii care lucreaza aici, cartierul vopsitorilor de piele - Deddaghine aflat in aproprierea pietei Seffarine, unde diferiti maestri prelucreaza pieile de animale. Cina si cazare la hotel Royal Mirage 4* sau similar.

Ziua 8 (29.03): FEZ - MEKNES - RABAT - CASABLANCA
Dupa micul dejun vom pleca catre Meknes, denumit si Versailles-ul Marocului unde se viziteaza Porta Bab Mansour, Hari Souani si vechea medina. Plecare catre Rabat, sosire si vizita a capitalei Marocului: admiram Mausoleul lui Mohamed al V-lea, apoi trecem pe langa Medina, continuam cu vizita la Kasbah des Oudais, o fortareata din secolul XII care adaposteste muzeul artei marocane, Moscheea Neterminata cu Turnul lui Hassan, plimbare de-a lungul raului Bou Regreg si apoi ajungem in zona pietei (souk) pentru suveniruri; din autocar vom vedea si Palatul Regal unde ne putem opri pentru a face cateva fotografii. Plecare spre Casablanca. Sosire, cina si cazare la hotel Kenzi Basma 4* sau similar.

Ziua 9 (30.03) CASABLANCA - BUCURESTI
Mic dejun. Transfer la aeroport pentru imbarcare zbor Casablanca - Bucuresti cu plecare la ora 15:30 (cu schimbarea cursei la Istanbul). Sosire in Bucuresti la ora 01:25 (in noaptea de 30/31.03).


ORAR INFORMATIV DE ZBOR (COMPANIA TURKISH AIRLINES):
22.03.2017: Bucuresti 06:10 - Istanbul 07:35 / 09:50 - Casablanca 13:05
30.03.2017: Casablanca 15:30 - Istanbul 22:05 / 00:05 - Bucuresti 01:25

GRUP MINIM:
25 persoane. Pentru grup 20-24 persoane, pretul se majoreaza cu 35 EURO/persoana. Pentru un numar mai mic de participanti, pretul se recalculeaza sau excursia se reprogrameaza. De asemenea, in cazul unui grup mai mic, agentia isi rezerva dreptul de a schimba compania aeriana sau hotelurile, cu consultarea prealabila a turistilor inscrisi. Locurile confirmate suplimentar fata de grupul maxim rezervat pot fi la un tarif mai mare (in functie de disponibilitatile la avion si cazare) si se supun unor reguli diferite de decomandare.

CONDITII FINANCIARE:
TERMENE DE PLATA:
- 20% din pretul pachetului turistic la inscriere;
- 60% din pretul pachetului turistic cu minim 30 zile inaintea plecarii;
- 20% din pretul pachetului turistic cu minim 15 zile inaintea plecarii.
Procentul aferent primei plati sa va calcula in functie de momentul inscrierii. Daca inscrierea intervine cu mai putin de 15 zile inaintea plecarii, pachetul turistic se va achita integral.
In cazul nerespectarii termenelor de plata, Tour Operatorul isi rezerva dreptul de a anula rezervarea.
CONDITII DE ANULARE / PENALIZARI:
- 5 % din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 83 - 61 zile inaintea plecarii;
- 20% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 60 zile - 46 zile inaintea plecarii;
- 50% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 45 zile - 31 zile inaintea plecarii;
- 80% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face in intervalul 30 zile - 16 zile inaintea plecarii;
- 100% din pretul pachetului turistic daca renuntarea se face cu mai putin de 15 zile inaintea plecarii.

IMPORTANT! Va reamintim ca incheierea unei Asigurari STORNO de calatorie poate acoperi pierderile financiare cauzate de anulare, contracarand efectul penalizarilor aplicate. Va recomandam sa uzati de acest mijloc de protectie financiara care acopera cele mai frecvente evenimente ce cauzeaza anularea calatoriei.
Circuit Maroc: Casablanca - Marrakech - Fez - Meknes - Rabat - Casablanca
Circuit Maroc: Casablanca - Marrakech - Fez - Meknes - Rabat - Casablanca
Circuite Maroc:
Idei de vacanta
Idei de vacanta
Idei de vacanta
Let's socialize
Social Media Social Media Social Media Social Media Social Media